Isla Cozumel -- paradis tropical in Caraibe

Old Chevy Jeep in drum spre San Gervasio

Povestea continua si ajungem cu o seara inainte... Am fost la Carlos, peste drum de hypermarketul Mega, si am negociat un pret bun pentru un mini jeep Chevrolet. Totul se negociaza in Mexic pentru a face un business bun! Mica mea greseala mea a fost sa schimb dolarii in pesos, o greseala si mai mare a fost sa-i schimb in aeroportul Cancun. Moneda oficiala in zonele turistice este dolarul american, iar daca se intampla sa aveti pesos ca mine, tot in dolari veti plati doar ca la un curs total dezavantajos. Pesos sunt totusi utili daca va indepartati de zona turistica sa mancati alaturi de localnici la o "cocina mexicana" (bucatarie mexicana, a nu se traduce mot a mot) de exemplu. Eu recomand cam 1000 de pesos (80$) sa aveti la voi iar restul in USD.

Piramida din San Gervasio

Cu Carlos negocierile au fost dure, dar am obtinut masina la 35$ pe zi. Un "piece of junk" ros de rugina prin care puteai sa vezi soseaua daca trageai presurile la o parte. Dimineata am plecat pe autostrada de 75km care inconjoara insula(da, au autostrada si inca una decenta). Dupa nici 15 minute a zburat prelata ce tinea loc de acoperis si ne-am trezit cu o decapotabila (ce are conditionat iti mai trebuie?)...noroc ca suntem pe o insula tropicala. Mi-l amintesc si acum pe Carlitos care la intrebarea daca masina are ABS ca de altfel la orice intrebare raspundea cu un "si amigo, no worry" insotit de un ranjet mare pe chipul ars de soare, "it has everything, but if you driiink tequila and drive, you have no more insurance my friend". Daca va imaginati asta cu un accent mexican din filme, ati prins ideea.

Iguanele sunt stapanii orasului Maya

Prima oprire a fost la San Gervasio un vechi oras mayas situat in inima insulei si impanzit de iguane care isi faceau siesta la soare. Am ignorat avertismentul de la intrare ca pe langa iguane sunt si tantari insetati de sange european, si dupa nici 10 minute am facut cale intoarsa spre satisfactia mexicanului de la intrare. Told you amigo, you no listen, imi spune el in timp ce ma da cu spray anti tantari. You want the whole tube, ma intreaba  zambind. Il refuz, platesc un dolar si ma aventurez din nou in jungla iar ruinele se arata una cate una. Orasul antic e impresionant, se intinde pe sute si sute de metrii. Nu se compara nici pe departe cu grandoarea de la Chichen Itza, unde totul a fost restaurat si unde aveam sa mergem peste cateva zile. Aici totul a ramas asa cum a fost gasit, s-au incercat ceva restaurari, dar au ramas doar iguanele care isi fac siesta si pazesc bucatile de piatra ramase marturia unei civilizatii antice. San Gervasio a reprezentat un templu si loc de pelerinaj dedicat zeitei fertilitatii Ix Chel. Si in timpuri stravechi reprezenta un loc vizitat de populatia maya, mai ales de femei ce veneau sa aduca ofrande si sa se roage, e cred evident pentru ce.

Stairway to heaven, no t-shirts, no shoes, no worries.

Petrecem putin peste o ora printre ruine, iar la iesire reusesc sa mai fac o negociere cu succes si ma aleg cu un sombrero autentic pe care nu scria "made in china", si care a reprezentat punctul de atractie in zborurile de intoarcere spre USA. Imi amintesc si acum stewardesa din Wisconsin care privind palaria care ma incomoda in timp ce imi faceam loc spre coada avionului, mi-a luat-o spunand "Somebody has been to Mexico, oh dear let me give you a hand with that, we don't want to ruin it". Am dat 18$ pe el, si nu trebuie sa va zic ca la revenirea pe continent in Yucatan l-am gasit cu 15$, deci lectia e clara, suveniruri veti gasi la tot pasul, arata toate la fel...nu va grabiti si mai ales negociati, negociati! Ma sui in Chevy, bag in marsarier si apoi demarez croindu-mi drum spre autostrada prin jungla de la San Gervasio.

E o adevarata placere sa conduc o masina cu schimbator manual dupa 7 luni de pauza. Nu trec 20 de minute si ne aflam la Coconut Bar, no clothes, no t-shirts, no worries, scrie cu litere mari pe semnele de la intrare marcate cu "stairway to heaven". Welcome Amigo, this way...imi spune un mexican cu gura pana la urechi. Trebuie sa va zic ca a facut si un lucru bun Carlos al nostru, ne-a pus o harta sub nas si ne-a pus in tema toate locurile bune de vizitat pe insula. Categoric daca ajungeti pe acolo sa inchiriati o masina pentru 2 zile, e musai daca vreti profitati de insula din plin.

I-au un loc in spatiu la bar in Coconut si privesc in jur. Acoperisul din fan si trestie este tapetat cu tricouri donate de turisti, privesc spre ocean si vad o apa azur si limpede si o plaja pustie. Deasupra intrarii stau atarnati bikini, sutiene si alte piese de lenjerie feminina...ma intreb oare de ce. Barmanul imi pune o pina colada in fata si ma vede nedumerit. You want to know the story amigo, no?! Si, i raspund eu in timp ce imi trece un caiet cu coperti groase in fata mea. Ceea ce credeam eu ca este meniul, era de fapt un album cu fete topless, plin ochi de poze. You see my friend, every girl that comes to Coconut has to take a picture with us, if it's topless she gets a free drink, now you understand Amigo. Scot camera si dau sa fac o poza, dar mexicanul ma opreste si imi arata un semn la stanga mea..."what happens in Coconut, stays in Coconut". Se duce apoi la un dulap de sub semn, il deschide iar inauntru ce credeti....o intreaga biblioteca de albume, sortate cu grija pe ani si luni....un ranjet mare apare pe fata lui.

biblioteca cu albume

Trebuie sa fi servit o groaza de bauturi gratis ma gandesc eu, dar am inteles ideea, fara poze la albume (desi una tot am reusit sa fac). Colegul face o gluma ca isi depune CV-ul sa lucreze la ei, probably the best job in the world. Simt briza oceanului si continui sa imi arunc ochii de jur imprejur, e ca in filmele cu pirati...pe tejghea langa mine sta un papagal, deasupra sunt atarnate placute cu numere de inmatriculare din diverse state, si ti-ar trebui o zi plina sa citesti toate mesajele, tricourile si placutele. Mexicanii se joaca cu sombrero-ul meu, iar unul din ei se intoarce spre mine, "nice one amigo, you made a good deal". Ma mut pe scaunul de vis a vis pentru o poza de colectie, imi asum zambetul cand simt o mana pe umar, si aud intr-o engleza mult mai clara..."you are sitting on the bosses chair, and I am the boss".

Ma asezasem intradevar pe scaunul sefului, iar in fata mea era chiar registrul cu incasari. Dar seful zambeste, ma intreaba de unde sunt, si apoi imi zice "come with me, I will show you the Aligator we have, I see you like to take pictures". Merg cu el in spate, si dam de un aligator urias...dar dupa Everglades in Florida si multi aligatori vazuti de aproape parca nu ma mai impresiona asa mult iar locul lui nu era acolo. Ne luam la revedere de la Jeffe, dau un bacsis pentru ca "good tippers go to Heaven" si lasam in urma Coconut Club pentru urmatoarea oprire plecand pe Elvis Presley Blvd spre Chevroletul din parcare (suna desprins dintr-un film). Unul din semne imi amintesc ca avea o sageata cu destinatia Cuba, 90 de mile. Nu am fost niciodata mai aproape de tara lui Fidel, iar Cozumelul este impanzit de magazine ce vand Cuban Cigars la preturi destul de piperate. Pentru americani este ilegal sa le cumpere din Cuba (au embargo deci nu pot cumpara nimic de acolo), deci Mexicanii le importa si astfel toata treaba devine legala (more or less).

La Bob Marley acasa.

Barul lui Bob Marley, locul unde se opresc Rasta sa bea un rom si sa se bucure de briza oceanului, suntem la "Freedom in Paradise" (http://www.bobmarleybar.com/). Muzica  reggae e la ea acasa aici, si e un loc ideal daca vrei sa te relaxezi intr-un hamac, cu un coctail si sa privesti soarele cum se joaca cu valurile oceanului, de fapt care valuri? Apa e asa linistita si limpede ca pare prea frumos sa fie adevarat. Aici am luat si pranzul, un peste de ocean caruia nu-i mai stiu numele, in sos de usturoi, stins cu o margarita si guacamole....delicios. Frica ca voi avea probleme cu stomacul de la apa sau gheata contaminata a inceput sa dispara.

Lipsesc doar fetele

Aveam fobia din USA cand citisem mai multe articole ca apa din Mexic nu e buna, si trebuie sa am mare grija la gheata ce o pun in cotailuri (urmariti daca e sigilata si provine din pungi, nu e facuta acolo). Dar pana la urma "caca pasa" sau shit happens...asa ca nu am nimic de pierdut. La rasta's aceeasi poveste, ei aveau pana si 2 scaune puse pe plaja cu o inscriptie elocventa "Topless pictures, free Tequila, yeah man!"...si mentionat mic intr-un colt, "only ladies". Aceleasi albume ca si la Coconut, se pare ca e traditie pe mica insula din Cozumel si nici nu imi pot imagina ce e aici in sezon.

Dupamasa a fost petrecuta in hamac, citind Hemingway (o carte de razboi nu prea potrivita pentru decorul in care ma aflam), si o data la fiecare 30 de minute intrerupeam siesta cu o pauza de ocean pentru a ma racori. In perioada asta nu e cald in Cozumel, cam 29 - 30 de grade pentru ca e extrasezon, si asa se explica si lipsa turistilor sau plajele pustii de pe cealalta parte a insulei...liniste deplina. Seara si apusul m-au prins cativa kilometrii mai aproape de San Miguel, orasul unde se afla si hotelul la care eram cazat, si singura asezare de pe insula. Am incercat in zadar sa merg pe plajele mai cunoscute si situate mai aproape de statiune (eg. San Francisco), dar toate se inchideau dupa ora 5PM, si nici nu vi le recomand pentru ca sunt mai comerciale, mai turistice. In schimb am tras pe dreapta la Punta Sur...din nou o locatie cu masaj, piscina, sezloange si hamace. E simplu, comanzi o bautura si poti lenevi acolo intr-un hamac fara nici un cost suplimentar si fara sa iti aibe nimeni grija. Cand ti se face foame te deplasezi pana la bar si comanzi o Fajitas sau Tacos si revi apoi in hamac, luand un pranz cu vedere la ocean. Ma asez intr-un sezlong indreptat spre albastrul nesfarsit al Caraibelor si continui sa citesc...in spate se aude o formatie mexicana cantand La Cucaracha, chiar nu poate fi mai bine de atat. Regret ca nu am incercat masajul, dar la 30$ pe ora mi s-a parut la acel moment cam scump, desi poate meritam o relaxare completa. Spre dupamasa tarziu, si-a facut aparitia si un autobuz cu turisti din cei care sosisera cu nava de croaziera.

Atmosfera s-a animat brusc iar linistea si pacea mea interioara au disparut odata noii veniti. M-am refugiat in apa calda a oceanului, mangaiata de soarele care pierdea din putere si imbraca totul intr-o lumina rosiatica, ziua era pe sfarsite. Imprumut ochelarii si tubul de snorkeling ai colegului si ma aventurez pe langa stanci, nu ma asteptam la nimic spectaculos. Nu mica mi-a fost mirarea cand odata scufundat am descoperit o alta lume, langa mine in tot acest timp inotau pesti colorati si de toate dimensiunile, scoici, corali...e incredibil, imi petrec urmatoarea jumate de ora explorand prin jur si nu imi vine sa cred ca la 20 de metrii de mal pot intalni asa ceva in apa adanca de doar un metru jumate. Soarele aproape a disparut, ies la mal si declansez aparatul pentru niste instantanee clasice, apus de pe o insula tropicala.

Caca Pasa

Sunt rugat de cativa turisti sa le fac ceva poze "you look like a professional with that camera" zic ei, si imi intind un iPhone. Zambesc, incadrez si fac poza, intreband apoi calm "is this alright, do you want one more?". Primesc un raspuns neasteptat de la femeia de culoare care am aflat ca e din Atlanta..."oh dear boy, it's perfect..thank you so much. And you have such a smooth and sooting voice, oh Lord". Zambesc...e ca in filme, this is America...oh wait!

Asta e Mexic! Aventura mea continua insa in America si sunt acum pregatit pentru noi lucruri interesante, cu forte proaspete. Sunt sigur ca voi reveni in Cozumel si va invit si pe voi sa o faceti daca aveti ocazia, merita! O sa las restul de poze sa vorbeasca de la sine...

Isla Cozumel - snorkeling si Barracude

"Going fishing?!", aud o voce infundata, si sper sa visez. Deschid ochii adormit, ma uit spre geam si nu vad decat un intuneric patrunzator. "Want some coffee?" aceeasi voce care o aud ca un ecou....privesc buimacit spre ceas, ora 5AM diiis de dimineata. Cine m-a pus cu o zi inainte sa-i zic bisnitarului mexican ca la ora 6 dimineata e ok sa mergem la pescuit. Doar m-a intrebat ora la care ne convine, puteam sa aleg orice ora...doar e concediu. Probabil statusem prea mult in soare cu o zi inainte si a vorbit gura fara mine, fara capul de pe umeri. Colegul era deja echipat si incepeam sa-i disting vocea mai clar. Am infulecat ceva grabit din micul dejun oferit de hotel, eram inca morocanos si nu chiar gata de plecare cand mexicanul si-a facut aparitia la usa camerei hotelului Vista del Mar, "you are late amigos, vamonos!" Am zis un bine pe romaneste, mult prea zapacit sa imi amintesc Engleza, si l-am urmat spre masina. Soarele inca nu a inceput sa lumineze uriasa nava de croaziera ce a tras in portul insulei cand noi ne urcam intr-un Volkswagen Pointer, o combinatie ciudata dintre o masina din anii 80 cu spate de Polo, si interior de Dacia 1310, sigur un produs local alaturi de celebra broscuta. Aici pe strazi poti sa te intalnesti cu Chevrolet Corsa (un Chevy cu sigla combinata cu cea de Opel), sau Nissan Paladin (Renault Clio), am vazut chiar si Renault Sandero alaturi de Nisan Aprio (Dacia Logan), dar sa nu ne pierdem in detalii.

dimineata pe racoare

Douazeci de minute mai tarziu poposeam in portul din La Calleta, tot pe insula dar la 20 de kilometrii de hotel...unde ne asteptau Capitanul Ismael si ajutorul lui Felipe...un mexican mic si pricajit cu multi dinti lipsa dar foarte de treaba si gata sa iti sara in ajutor. Parea un peisaj desprins din "Toate panzele sus", iar soarele isi facea aparitia luminand cald ambarcatiunile din port. Era putin dupa ora 7 cand barca a inceput sa taie apa calma a oceanului. Felipe pregatea de zor unditele si momeala (peste viu pus in gheata) in timp ce Ismael ghidand barca in larg ne explica intr-o engleza aproximativa cum ne vom petrece urmatoarele 4 ore. Noi am vrut "all in one", deci in loc sa luam 4 ore de snorkeling intr-o barca cu fund de sticla, si alte 4-6 ore de pescuit, am combinat totul in doar 4 ore, pentru a fi eficienti pe de o parte si a reduce costurile pe de alta, doar suntem la buget in Mexic. Snorkeling ca informatie, costa intre 30$ - 60$ in functie de reciful unde veti merge. Eu va recomand sa platiti mai mult (adica intre 45-60 cu tentativa spre 45 daca negociati) si sa va asigurati ca barca va merge in Palancar pe cealalta parte a insulei, acolo aveti ce vedea si acolo am fost si noi, la Palancar, Colombia, Chun Chakab. Barca aluneca pe apa iar vasul de croaziera se vedea tot mai mic la orizont, deodata se aude una din cele 4 undite montate pe barca, mulineta se deruleaza rapid si un fasait iti gadila urechile.

Ma lupt cu Barracuda

Trage! Ma arunc in scaun, Felipe apuca undita si mi-o monteaza in spatiul destinat al scaunului iar Ismael imi explica tehnica cu o voce molcoma si plictisita, probabil a facut de multe ori asta cu pescari de ocazie ca mine. Tragi incet si constant spre tine, lasi (accentueaza) si mulinezi, iar apoi repeti procedura, spune el (eu ma gandeam de ce oare nu are scaunul centuri de siguranta, daca ma trage pestele in apa?)...cheia e sa fie tensiune constanta, dar sa nu tragi prea tare si sa tii pestele prea mult la suprafata, ca il scapi...rade. Pe masura ce Barracuda (caci asta pescuim) se aproprie de barca devine tot mai greu si totul se transforma intr-o lupta. Felipe langa mine, pregatit cu harponul imi arunca o privire...easy Amigo, slow, get the fishy tired! Am obosit eu in schimb, deja nu ma mai gandesc la peste, ci doar cum sa il aduc mai repede la barca sa se termine totul, dar monstrul cu dinti ca de fierastrau nu se lasa, trage in zig zag si mi-e teama sa nu il pierd. Mulinez, trag si iar mulinez, e la barca in sfarsit, Felipe se repede cu harponul la el, il impunge si il scoate afara. E mare, e cel mai mare peste care l-am pescuit vreodata, about 6 pounds zice Ismael, si e lung ca o stiuca romaneasca. Felipe scoate o bata dintr-o cutie si il paleste dupa cap de vede stele verzi, apoi il ia de dupa branhii si mi-l arata.

Apele clare si albastre ale Caraibelor

Pare fioros, cu colti ascutiti, un pradator care poate inota cu viteze pana la 45km/h si traieste in apele oceanului. Good catch amigo, aud din spate de la Ismael. Il las pe coleg pe scaunul pescarului bucuros de captura, si imi iau aparatul foto ca sa vanez niste peisaje de data asta, ma pricep mai bine la foto decat la pescuit, colegul in schimb e un pescar inrait.

In departare imi atrage atentia o zburatoare, dar intra sub apa si nu mai iese de acolo, s-a inecat saraca pasare ma gandesc. Ismael vazandu-ma nedumerit, imi zice, Mariposa Fish, the flying fish. E capabil sa zboare pe distante intre 200 - 400 metrii. Incerc sa il prind in niste cadre dar e prea rapid pentru mine, lansandu-se de sub apa cu viteze de 60 km/h. Soarele e deja sus si ma retrag la umbra, intre timp colegul a mai prins 2 pesti, a venit si randul meu dar dupa o lupta scurta l-am scapat, am tras prea cu elan si pestele a evadat. Ti-am zis sa nu tragi tare, imi zice Ismael dojenindu-ma in timp ce ne apropriem de reciful Palancar.

Mariposa the flying fish

Chiar nu stiu sa inot bine, dar am facut-o si pe asta

Felipe pregateste ochelarii si labele pentru snorkeling, e meticulos si rapid, nu zice nici un cuvant, mai schimba din cand in cand cate o vorba in spaniola cu capitanul. Sunteti gata? intreaba Ismael satisfacut, aici veti vedea un recif cum nu este niciunde altundeva in lume. Pentru moment intrerupem pescuitul, iar Felipe strange unditele, ne aflam in parcul national din apele Cozumelului, un paradis pentru scuba diving, si snorkeling. O experienta noua pentru mine, si cum nu am inotat niciodata in largul oceanului, cer o vesta de salvare....totusi mai am multe aventuri in fata si nu vreau sa ma duc la fund ca o ghiulea de tun. Imi ia ceva timp sa imi fac curaj sa ma arunc din barca, chiar si asa cu vesta de salvare pe mine si ma obisnuiesc cu greu sa respir prin tubul de snorkeling. Dupa 10 minute cand teama a trecut, iar respiratia mea s-a calmat am invatat cum sa prind masca in asa fel incat sa nu mai imi intre apa in nas sau ochi (ideea e sa o prindeti in spate cat mai sus, cu parul ridicat, iar in rest presiunea exercitata de apa face totul, masca nu trebuie sa fie stransa la maxim, ea fiind presata de apa cand va scufundati). Nu e ca la scuba diving unde te scufunzi cu totul si poti sa culegi scoici si stele de mare de pe fundul oceanului, dar senzatia e aceeasi, si sa vezi razele soarelui cum strapung apa albastra si merg in adancuri e nepretuit. Inoti cu capul sub apa, si te deplasezi mult mai usor cu labele de scafandru in picioare nemaifiind preocupat sa iti ti capul la suprafata ca sa respiri (ai tubul). Apa e sarata si te tine la suprafata, deci nu trebuie sa iti faci griji ca odata intins pe burta te vei scufunda si in loc de aer o sa respiri apa prin tub.

singura poza care nu imi apartine, dar cam asta vedeam si eu

Scufundat te simti ca intr-un vis, in apele clare si calde ale Caraibelor poti sa vezi pana la 100 de metrii in orice directie (sper sa nu exagerez), iar in jurul tau inoata pesti colorati de toate felurile. Iti auzi respiratia si in rest e o liniste deplina, imi amintesc de Tenerife cand am urcat cu parapanta iar Goyo imi zicea ca urca acolo sus pentru a auzi doar vantul si linistea. Din cand in cand te mai deranjeaza valurile de la barcile ce sunt in trecere, dar te obisnuiesti. Va recomand sa aveti propriul echipament de snorkeling, cel putin tubul si masca, vor face experienta mai placuta si veti pierde mai putin timp cu ajustarile si frustrarea cand intra apa in tub. Ne indepartam de barca, si realizez ca e mult mai usor sa te deplasezi si sa inoti cand esti complet sub apa. Felipe ne arata in dreapta 3 pisici de mare, stau pe fundul oceanului si se vad foarte clar. Ce bine era sa am o camera subacvatica acum, ma gandesc eu...faceam niste poze traznet, si puteti avea una daca mergeti la Scuba Diving, se ofera si asa ceva (contra cost evident).

Inaintam in voie, ne intalnim cu un card de pesti galben negrii, iar in fata se vad ruine, probabil Mayase, ceva mai departe in stanga o vaza mare de ceramica si meduze transparente si mici cat pumnul. Odata ce ai trecut prin ele simti cu te pisca si mananca toata pielea, trece dupa un dus cu apa dulce, ne zice Felipe, nu va faceti griji. Ne petrecem urmatoarele 40 de minute explorand reciful, corali la tot pasul, si multi multi pesti.

Pescar hoinar.

Mi-ar fi placut sa stau cu orele acolo, si cu siguranta data viitoare voi avea curaj pentru Scuba Diving, am auzit ca sunt canioane, tuneluri subacvatice si chiar si corabii scufundate in zona. Urcarea inapoi in barca s-a dovedit o aventura, deoarece ca sa urci scara era necesar sa iti scoti labele de inot, putin cam greu pentru mine cu vesta incomoda de salvare, dar in cele din urma m-am regasit in siguranta pe punte. Urma sa ne intoarcem spre insula si sa sa incercam sa mai prindem ceva pesti. Era trecut de ora 11 iar soarele ardea deja cu putere, stiam ca pescar amator ca nu mai e nici o sansa sa mai prindem ceva, dar am fost multumit, experienta s-a meritat, a fost destul cat sa imi deschida apetitul pentru o noua vizita. Facem pozele cu capturile, Ismael imi striga vazundu-ma neindemanatic, nu te mai juca cu pestele, baga-i mainile in ochi si prinde-l bine. Inghit in sec, si il ascult pe capitan, zambesc pentru paparazzi si iata o poza de pescar adevarat in mijlocul oceanului langa o insula tropicala.

Intram in portul principal, si in timp ce ne pozam cu capturile Ismael ne striga, va las aici si luati un Taxi. 20 de kilometrii cu taxi, a innebunit imi zic eu in minte, iar apoi catre el. Mormaie ca nu mai are benzina, dar deja stiu stilul Mexicanilor, i zic...iti las pestele si iti dau un bacsis, dar ma duci in fata hotelului. Intoarce barca, se strecoara printre 2 uriase nave de croaziera, si in nici 15 minute ne aflam fata in fata cu hotelul, in locul de unde luam feryboat-ul spre Playa del Carmen. Era trecut de miezul zilei, ne luam la revedere de la Ismael si Felipe, si pornim spre hotel cu destinatia urmatoare Cocina Mexicana, eram lihniti dupa aventura de pe ocean.

Chichen Itza - O incursiune in istoria Mayasa

Una din cele 7 minuni ale lumii moderne.

Desi nu este USA, poate fi considerata inca "Aventura Americana", de data asta tot pe continent, dar in Mexic unde mi-am petrecut o parte din scurta vacanta. Voi incepe seria povestilor in ordine inversa, asadar e randul uneia din cele 7 noi minuni ale lumii, Piramida de la Chichen Itza.

Inca o zi in care trezitul de dimineata m-a facut sa cred ca nu ma aflu in concediu...trebuia sa prind feryboat-ul de la ora 7 spre Playa del Carmen. Ziua avea sa ma poarte in istoria Mexicului si mai ales in cea a peninsulei Yucatan. Dupa 30 de minute pe ocean cu soarele zambind de dupa insula Cozumel pe care o lasam in urma, am poposit in Playa del Carmen.

Cum arata un hotel adevarat

Microbuzul a ajuns si el cu vreo 30 de minute intarziere, totul se desfasoara oricum relaxat in Mexic, deci it doesn't matter amigo. Am achitat restul de banuti, si am ajuns la un total de 60 de dolari negociati la sange (sa nu uitati sa negociati totul in Mexic, puteti ajunge la jumate de pret) pentru Chichen Itza, Valladolid si innotat intr-o grota, plus pranz inclus si ghid in orasul Mayas. Eu zic ca s-a meritat din plin cheltuiala, dar cel mai bine sa exemplific si de ce. Dupa 3 ore si jumatate pe autostrazile mexicane si multe opriri asteptand clienti intarziati am tras pe dreapta in inima vechii asezari Maya. Aveam o oarecare stare de rau dupa ce microbuzul a intrat in parcarea mai multor hoteluri, un fel de labirint de sosele inguste cu multe curbe, care m-au facut sa ametesc. De ametit am ametit si de la opulenta acelor hoteluri, daca credeam ca Vista del Mar unde mi-am permis sa ma cazez in Cozumel, arata bine, acestea aratau ca in telenovelele sud Americane.

Aici luau loc arbitrii in cadrul meciului.

La Chichen Itza ne-a preluat Julian, ghidul nostru si am inceput aventura spre una din cele 7 minuni ale lumii moderne. Istoria spune ca populatia care a pus bazele orasului antic reprezinta un amestec dintre mayasi veniti din Guatemala si azteci care au migrat de pe coasta de vest a Mexicului si care reprezentau de fapt populatia indigena din Mexic. Aztecii veneau din munti, de aceea au si vulturul ca simbol (pasare care nu o intalnesti la ocean)...si cand zic au migrat ma refer ca au luat-o la pas sute de kilometrii, pentru  ca in acele vremuri de demult (cateva sute de ani inainte de Hristos) tinerii o data ce erau suficient de maturi primeau un sut in fund de la comunitatea unde se aflau si erau trimisi sa isi caute rostul in viata. Resurse putine, si prea multe guri de hranit. Astfel au ajuns aztecii la sute de kilometrii departare pentru a forma o uniune pasnica cu mayasii de pe coasta de est a Peninsulei Yucatan.

Calendar Aztec

Piramida (Templul lui Kukulkan) ce se inalta semeata in centrul orasului antic ascunde inauntrul ei o piramida mai mica care a fost construita prima, ca o fundatie si pe care e bazata cea mare. In interior se afla sigilate de la constructie cele 2 statui/idoli reprezentand zeii celor 2 comunitati si alianta pasnica dintre ele. Statuia zeului Chac Mool si un tron in forma de Jaguar care il regasim si in exterior si unde erau efectuate sacrificiile pentru zeitati. Piramida mayasa este cu adevarat impresionanta, si reprezinta in fapt calendarul Mayas (la azteci acesta este reprezentat de un disc, deci sa nu va lasati pacaliti ca mine cand cumparati suveniruri). Fiecare din cele patru laturi are 91 de trepte si numarand platforma de sus ca un pas aditional, rezulta 365 de trepte, o treapta pentru fiecare zi din an. Dupa o scurta introducere in ceea ce va urma, incercand sa gasim un coltisor de umbra in spatiul mare si deschis, reprezentat de piata unde acum cateva sute de ani se adunau Mayasii pentru a asculta poruncile de la zeul lor am cotit la stanga...

Arena sportiva, unde se infruntau echipele

Ghidul ne-a condus pasii spre arena lor sportiva, doar faceau si ei miscare ca sa se mentina in forma. Doua echipe, formate din 6 jucatori plus un capitan se infruntau pentru onoarea suprema. Pe cele 2 laturi ale arenei dreptunghiulare se afla 2 inele pazite de 2 serpi uriasi (zeul lor, Kukulkan). Acolo se urcau cei 2 capitani asteptand sa primeasca de jos o bila de 3 kg pentru care se luptau cele doua echipe in arena, jos. Lupta era brutala, jucatorii aveau voie sa se loveasca folosind orice parte a corpului mai putin pumnii, si doar un cot o data. Cand izbuteau sa arunce mingea in sus la unul din cei doi capitani, acesta avea sarcina sa o loveasca ca la baseball astfel incat bila sa treaca prin acel inel, fie cu o paleta atasata de mana sau cu o bata (nu se stie exact). Suna de domeniul fantastic sa arunci la o inaltime de 2 metrii o bila de 3kg si cineva sa o loveasca in asa fel incat sa treaca printr-un inel nu prea mare, mai ales ca Mayasii erau persoane mici de inaltime asa cum putem vedea si azi pe strazile din Cozumel sau Cancun. Ghidul zambeste, si ne spune...eu sunt o exceptie (e inalt cam cat mine, deci va dati seama ce scunzi sunt restul, e bine la negocieri...ca parca nu mai esti asa intimidat de ei).

Zeul Sarpe

Julian m-a asigurat ca intradevar asa decurgeau lucrurile in joc. Capitanul care izbutea primul minunea era victorios iar jocul lua sfarsit, similar cu regula golului de aur sau sudden death din fotbal spune ghidul. Rasplata pentru capitanul care a castigat nu era una placuta dupa cum v-ati dat seama din analogia facuta de ghid. Acesta era decapitat de catre capitanul advers...suna rau sa castigi si totusi sa pierzi in acelasi timp. Dar pentru ei reprezenta o mare onoare, avand credinta ca astfel au un loc asigurat in lumea de dincolo. Basorelufurile reprezinta aceste scene precum si 7 serpi iesind din capitanul ce si-a pierdut viata, ei reprezentand fertilitatea. Cifra 7 este prezenta peste tot in aceasta cultura, fiind considerata mistica. La fel ca in multe alte religii, completeaza Julian si spunand acestea a batut scurt si puternic din palme in arena si am putut auzi de exact 7 ori ecoul bataii, magie oare? Misticismul este inca prezent in Chichen Itza.

Craniile reprezentand o parte din capitanii decapitati

Parasim arena in al carei capat inca strajuiesc scaunele pe care luau loc arbitrii si ajungem la locul unde s-a presupus ca isi gaseau odihna capitanii care castigau. Acesta este in forma de T si este placat cu basolierefuri reprezentand cranii. Dar contrar asteptarilor inauntru nu s-a gasit nimic, deoarece dupa lupta capitanii erau incinerati iar cenusa lor imprastiata in acel loc. "Simtiti briza?" intreaba Julian. Intradevar in caldura sufocanta din spatiul ars de soare, se simtea o briza usoara. "Forma de T, nu este intamplatoare" completeaza el, si isi pune mainile astfel incat sa formeze un T. Briza s-a oprit, o mai simtiti? Intradevar, vantul nu mai batea, satisfacut Julian zambeste....e inca magie in vechiul oras Mayas. Gasesc un loc fara prea multa lume si incep sa fotografiez piramida din mai multe unghiuri, dar ghidul ma cheama, vrea sa ne arate ceva. Bate din palme si dinspre piramida se aude un ecou ciudat. Isi schimba bataia ritmic si putem deslusi in ecou numele zeului sarpe. Datorita acusticii, atunci cand marele preot lua cuvantul dinauntrul piramidei marea masa nu stia daca le vorbeste zeul sau un simplu om.

Observatorul astronomic

Preotii erau cei care stiau sa scrie si aveau cunostinte mai vaste. Tineau masele in umbra, ignoranti, pentru a-i putea controla si manipula mai usor, ne explica ghidul in spaniola si apoi trece pe engleza pentru mine, colegul lituanian si un australian plecat cu rucsacul in spate prin mexic. Imi dau seama ca inteleg ce zice Julian in spaniola, vorbeste rar si foloseste mult limbajul corpului. Preotii si seful cel mare proveneau toti din aceeasi familie, si erau mereu paziti de garzi de corp, nimeni nu se putea apropria de ei. Ne mutam dincolo de zidurile ce imprejmuiesc piramida si trecem repede printr-un sir de negustori care incercau sa iti vanda tot ce se poate. Tot ce iti ofera ei poti scoate la jumate de pret imi spune ghidul zambind, si sa fi sigur ca e madeira (lemn), completeaza el grabind pasul, suntem deja in intarziere. Ne oprim in fata observatorului astronomic, punctul final al expeditiei prin istoria Mayasa. Toata populatia de rand avea dreptul sa patrunda in observator dar puteau privi cerul instelat doar la orizont prin geamuri taiate de un X care impartea astfel in zone acea parte a boltei celeste delimitata de fereastra. Cine indraznea sa priveasca in sus se alegea cu ochii scosi drept pedeapsa, nu e ok sa te uiti spre zei.

Aici se faceau sacrifiile catre zei.

Si totusi preotul putea face acest lucru, stiti cum...ne intreaba Julian afisand un zambet siret. Nici chiar marele preot nu scapa sa fie privit deoarece zeul suprem vede tot, si nu isi putea muta privirea in sus. Dupa un timp vazandu-ne nedumeriti, vine si explicatia. Marele preot urca un nivel mai sus, unde se afla singur cu un bazin cu apa limpede, asa putea privi cerul oglindit in apa fara a ridica privirea si astfel isi pastra lumina ochilor. Mayasii faceau si sacrificii umane, dar asta nu a fost dintotdeauna. Se pare ca Aztecii sunt cei care au adus partea sangeroasa in ritualuri. Cei sacrificati erau drogati pentru a nu simti nimic, si inima le era scoasa din corp in timp ce inca batea, si consumata de marele Preot. Trupurile erau apoi aruncate intr-o fantana, si una din teoriile conform careia orasul a fost abandonat este legata de acest lucru. Se pare ca fantanile subterane erau toate legate intre ele, si astfel apa s-a contaminat la un moment dat, izbucnind o epidemie. Mayasii au facut si mai multe sacrificii sperand sa induplece zeii, dar asta a dus doar la inrautatirea situatiei in mod evident. Decizia finala a fost sa abandoneze orasul si sa plece in cautarea altui camin mai primitor.

Si turul nostru avea sa ia sfarsit si avem o ora in care putem face poze si ne putem plimba in voie. Julian, cand au disparut Mayasii il intreb eu? Toti se opresc iar el ma priveste lung pe sub ochelarii fumurii. Vezi fetita care se plimba si vinde bratari, zice el aratand spre piramida. Ea este mayasa, negustorii ambulanti sunt mayasi, eu si copiii mei suntem mayasi, subliniaza el mandru. Completeaza apoi razand, desi eu sunt cam inalt pentru un mayas. Mayasii nu au disparut, se afla in continuare printre noi, tinem traditiile si vorbim limba. Nu o invatam la scoala ci o transmitem din generatie in generatie, pe chipul lui se vede mandria. Cei din grup pleaca sa faca poze, eu il rog pe julio sa facem o poza. Ma intreaba de unde sunt, si zic repede si tare romania! Zambeste si imi spune ca nu a apucat sa mearga in europa sau sa calatoreasca pentru ca s-a casatorit de tanar, se simte un oftat in vocea lui... Dar acum copiii au crescut, si mi-am facut multe cunostinte din toata lumea...spune el intuind ca va incepe sa calatoreaca. I transmit ca e binevenit in tara mea, la care el adauga razand, fetei mele i place mult Inna si stiu si de Nadia Comaneci.

Facem poza, dau sa-i strang mana si el bate pumnul cu mine. This is the mexican bro salute, spune el, adaugand un enjoy your stay in Mexico. Calatoria a continuat cu o ora de inot intr-o grota deschisa si o vizita scurta in valldolid. Fiecare asezare mayasa e diferita atat in regulile din comunitate cat si prin constructii. Mi-a fost recomandat sa vizitez Coba sau Tulum care se afla in apropiere, dar chichen itza ramane singura restaurata in proportie de 70% cu materialele originale.

Ziua s-a incheiat pe feryboat privind apusul de-a lungul peninsulei yucatan, in timp ce ma indreptam spre Cozumel.

Se va sfarsi lumea la Chichen Itza in Decembrie 2012 conform calendarului Mayas? Ramane de vazut...pana atunci eu imi continui aventurile pe continentul American.

Student la FIU / Florida international University

Student pentru o zi la FIU

Ma aflu la cursul de Biochimie de la FIU. Cine ar fi crezut ca eu, absolvent al unei universitati tehnice o sa ajung sa asist la un curs de Medicina in Florida, by chance cum zic Americanii. Dar it’s all part of the experience. Buna prietena care ma gazduieste aici in Hollywood (si nu cel din California ci ala de langa Miami, ca sunt mai multe), e studenta la Florida International University. Si nu puteam sa zic nu la sansa de a fi student inca odata pentru 2-3 ore. Asa ca am inceput cu un curs de istoria religiilor in care am invatat cate ceva despre India si acum celebrul curs de Biochimie despre care am auzit si in Romania de la prietenii ce urmeaza medicina. Scriu acest articol chiar in timp ce profesorul isi prezinta materialul despre adrenalina, si pune intrebari cursantilor. Fiecare student are un aparat mic ca un telefon, numit clicker. 

Clicker

Si pentru ca eficienta e la mare pret aici, iar profesorii nu au timp sa corecteze zeci, sute de pagini cu teste, la cursuri se pun intrebari din ceea ce se preda, iar acestea conteaza 30% din nota finala. Fiecare student isi foloseste Clickerul care are butoanele cu variante (A, B, C…), si raspunde cum crede de cuviinta. Nu ai dreptul la laptop, dar te poti uita prin cursuri sau te poti consulta cu colegii si fiind intrebari de tip quiz oricum nu ai prea mult timp la dispozitie. 

Salile de curs sunt dotate cu proiectoare, si au scaune comode din plastic cu masuta pe care sa scrii sau sa iti pui laptopul si prizele aferente.  Nu inteleg eu multa chimie sau biochimie, dar profesorul asta are un stil foarte fain de a preda si a explica, si-a inceput prelegerea cu un exemplu interesant, cum obisnuia sa vorbeasca la curs si apoi sa isi coboare volumul vocii pana la limita la care putea fi inteles si dintr-o data sa tipe, si fiecare student devenea brusc atent. Asa a explicat si a inceput sa prezinte adrenalina. Studentii sunt multi latini (ca nu sunt doar mexicani), si totul e exotic. De la oazele de apa cu palmieri din campus si broastele testoase sau lebedele care le populeaza, pana la fetel e frumoase imbricate de plaja pe care le intalnesti pe fiecare coridor.

Cum te deplasezi usor intre cursuri

Distantele de parcurs dintre facultati pot fi uneori mari, asa ca te poti baza pe masinute de golf conduse de studenti autorizati si care te pot duce cat ai clipi unde ai nevoie ca sa nu intarzii la urmatorul curs. Atmosfera e relaxata, au si un mall intern cu nelipsitul Starbucks si sala de mese, plus magazine de jocuri, haine si tot ce vrei ca sa nu te plictisesti daca ai o zi incarcata care ti-o petreci in campus. Cladirile sunt colorate, tipic Spaniei, cu acoperisuri joase pentru a nu fi luate de uragan, iar facultatea dispune de o parcare pe 7 etaje, unde primele 3 sunt rezervate stafului universitar daca va vine sa credeti. 

Sala de curs

Cursul a ajuns dupa cateva intrebari fulger la formarea Colagenului si descompunerea in chemical compounds, parca suna cunoscut dintr-o reclama, piele, tendoane, organe, cornee…si expunerea continua cu un caz din anii 70 al unei fete cu deficienta de Colagen si cum s-a procedat atunci si ce se stie acum. Iar eu o sa pun punct articolului aici, primul din seria Sunny Florida. Dupa curs mergem la restaurantul lui Cristi Borcea (da, ala de la Dinamo, si nu…nu sunt Dinamovist), ca sa urmarim meciul Turcia – Romania. Si contrar celor spuse la TV in tara, Cristi nu are restaurantul in Miami ci langa, in Hollywood-ul local. Deci e timpul pentru o mancare romaneasca si HAI ROMANIA!

E frumos sa fiu student pentru cateva ore din nou, si ma bate un gand undeva intr-un coltisor al mintii mele de programator, sa fac un master pe foto in Florida. Ce mi-as putea dori mai mult decat soare, palmieri, si un mediu academic relaxat unde dispui de tot ce ai nevoie. Plus daca pui la socoteala ca e o universitate de stat, deci cheltuielile anuale nu depasesc 5000 de dolari, pare un best deal.